Inelul vascular – o malformație cardiovasculară responsabilă de dificultăți respiratorii și de alimentație.
Există situații când un copil de vârstă mică (sugar) are semne și simptome care nu par « cardiace » la prima vedere, dar sunt datorate unei malformații cardiovasculare.
Aceste semne sunt:
- Respirație șuierătoare, dificilă (stridor)
- Tuse continuă, « lătrătoare », persistentă
- Infecții respiratorii repetate
- Suspiciunea de astm bronșic
- Înghite cu dificultate alimentele solide și preferă lichidele
- Suspiciunea de reflux gastro-esofagian
O cauză poate fi un « cerc » (inel) de vase care comprimă dinspre exterior traheea și esofagul și nu permite trecerea ușoară a aerului (prin trahee) și a alimentelor (prin esofag).
Simptomele apar, în general, la vârsta de sugar, în special în momentul la care începe diversificarea alimentației (4-6 luni).
În afară de simptomele de mai sus, copiii mai pot prezenta alte semne sugestive pentru această boală: extensia capului (spre spate) pentru ușurarea respirației sau, din contra, îngreunarea respirației atunci când stă cu bărbia în piept.
Îngreunarea respirației se poate însoți de cianoză (învinețirea extremităților) sau chiar de oprirea respirației timp de câteva secunde.
Pe termen lung, această compresie dinspre exterior poate afecta peretele traheei, făcându-l să-și piardă rezistența și să devină elastic (traheomalacie). Acest fapt contribuie la agravarea simptomelor respiratorii, apariția de infecții respiratorii (pneumonii) frecvente și dificultăți de alimentatie care pot duce la oprirea creșterii copilului.
Există mai multe variante ale acestei malformații, care implică unele dintre vasele mari care pleacă din inimă: aorta ascendentă, crosa aortei, artera pulmonară, canalul (sau ligamentul) arterial.
Câteva dintre variantele anatomice mai frecvente sunt: arc aortic dublu, artera subclavie dreapta cu traiect retro-esofagian (« arteria lusoria »), diverticul Kommerell, arc aortic drept cu ligament arterial stâng, sling de artera pulmonară.
Diagnosticul se pune, de obicei, la un copil mai mic de un an cu suspiciune de astm bronșic sau de reflux gastro-esofagian – suspiciune care nu se confirmă.
Pentru a confirma această malformație, metodele de investigație sunt destul de simple: o banală radiografie de torace ne poate indica o anomalie vasculară; mai departe se pot efectua ecografii cardiace, endoscopii digestive si angio-tomografii de torace.
Odată ce diagnosticul este pus, intervenția chirurgicală este indicată în lunile care urmează. Eliminarea compresiei face să scadă șansele ca peretele traheei să fie afectat pe termen lung și duce la dispariția rapidă a simptomelor, în cel mult câteva săptămâni.
În peste 95% din cazuri, intervenția chirurgicală se poate face printr-o mică incizie pe peretele lateral al toracelui și nu necesita folosirea circulației extracorporeale sau oprirea inimii. Inelul vascular este întrerupt, iar traheea și esofagul sunt eliberate din « strânsoarea » în care s-au găsit până la acel moment. Recuperarea este rapidă și spitalizarea de scurtă durată.
În cazurile avansate, cand peretele traheei a fost slăbit, se poate face și o reconstrucție completă a acestuia.