Despre noi

Peste 1500 de copii cu malformații cardiace se nasc anual în România.

Doar circa 400 - 500 pot fi tratați anual în secțiile de chirurgie cardiacă pentru adulți. Alți 50 -100 sunt trimiși în UE pentru operații care costă de 5 – 10 ori mai mult decât in România.

Ce se întâmplă cu restul?

Inițiat de către RC Pitești și continuat de către RC Iași 2000, proiectul Salvați Inima unui Copil prin care copiii cu malformații cardiace erau trimiși în Israel pentru a fi operați gratuit la spitalul Wolfson, cu ajutorul fundației Save a Child”s Heart s-a transformat în proiect districtual începand cu anul 2012.

Dacă la început implicarea rotariană consta în asigurarea transportului aerian pentru copil și mamă, începand cu 2012 proiectul a presupus încheierea parteneriatului cu Spitalul Pediatric de Urgență „Grigore Alexandrescu” prin care Districtul 2241 a specializat la spitalul Wolfson o echipă completă pentru noua secție de chirurgie cardiacă pediatrică.

Toate aceste eforturi finaciare au fost acoperite dintr-un cont special destinat proiectului, având urmatoarele surse:

  • Balurile districtuale din noiembrie 2012, noiembrie 2013 și martie 2015 dedicate proiectului;
  • Fonduri atrase direct de la sponsori, special pentru acest proiect și achitate în contul destinat (TEMENOS, AECTRA, ROSAN Grup, CA Immo, Ordmark și mulți alții).
  • Fondurile rezultate din utilizarea cardului Visa Gold Rotary. Aceste fonduri au intrat în contul special creat la nivel de district până în martie 2017.

Din acest cont au fost finanțate toate activitățile acestui proiect districtual: o parte dintre copiii operați în Israel (35 de copii), finanțarea cluburilor participante la cele 4 Global Granturi, achiziția de medicamente și materiale necesare operațiilor, specializarea personalului medical românesc în Israel (9 persoane) la spitalul Wolfson: chirurg cardiac pediatru (6 luni), anestezist (6 luni), cardiolog (1 an), perfuzionist (6 luni), 5 asistente (3 luni).

Malformații cardiace

Parteneri

  • Cluburile Rotary din Districtul Rotary International 2241, Cluburi Rotary din SUA și Fundația Rotary Internațional care au inițiat, dezvoltat și finanțat acest proiect dedicat copiilor cu malformații cardiace din România.

  • Fundația Save a Child’s Heart și Spitalul Wolfson din Israel prin operarea pe cord a peste 50 de copii români, instruirea personalului medical românesc în Israel și participarea la misiunile de instruire din România.

  • Fundația Gift of Life International din SUA cu ajutorul căreia au fost realizate 9 misiuni internaționale de instruire și trainuire a personalului românesc.

  • Spitalul de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” București, secția de chirurgie cardiacă pediatrică unde se desfașoară rediagnosticarea și tratamentul chirurgical sau intervențional al copiilor cu malformații cardiace.

  • Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca susține procesul educațional și operațional desfășurat în cadrul spitalului „Grigore Alexandrescu”, oferind sprijin prin personal calificat.

Susținători

Mulțumim tuturor care au contribuit financiar la salvarea sutelor de inimioare. Orice sprijin este important pentru noi. Mulțumim:

Rapoarte

Donează

Salvați Inima Unui Copil folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora. Citește mai mult.